3777-96285-benzi.jpg

Oamenii au ajuns la capătul puterilor. Ei se plâng că trepidaţiile pe care le fac maşinile, în special cele mari, când trec peste benzile de rezonanţă, le zguduie casa din temelii. “Se zgâlţâie fiecare colţişor. Nici pe pat nu poţi să stai de cât de tare se bălăngăne. Trrrrr! Tremură casele cu noi!”, ne-a zis Maria Ionaşcu, o bucureşteancă de 60 de ani, care locuieşte într-un imobil cu bulină de pe bd. Elisabeta. De aceeaşi părere este şi Andra Tabără, vecina ei de la etajul 1. “Este groaznic. De când s-au montat benzile astea nu mai avem linişte. Nici nu trebuie să mă uit pe geam. Ştiu când trece un autobuz, că văd cum se mişcă apa în pahar”, ne-a spus tânăra de 19 ani.

Se pun benzi şi pe Spaliul Independenţei

Directorul de la Administraţia Străzilor, Alina Roman, ne-a declarat că aceste benzi se montează pe bulevardele unde se circulă cu viteză. “Pe Bd. Elisabeta, cetăţenii ne-au sesizat că şoferii merg cu viteză. De aceea am luat această decizie”, ne-a spus şefa de la străzi. Mai mult, luna acesta se vor monta astfel de benzi şi pe Sp. Independenţei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.