Tu ştii cum e acasă la Eminescu?

Deşi uitarea a furat buletinul poetului şi şi-a făcut acte în regulă pe domeniul de la Ipoteşti, speranţa n-a murit acasă la Eminescu. Memorialul Ipoteşti, cum este cunoscut ansamblul, arată atât de natural şi de frumos în culorile toamnei încât ai impresia că priveşti o icoană coborâtă de Dumnezeu prin ferestrele albastre ale Moldovei. Dureros şi teribil, suntem singurii vizitatori ai unei zile de joi, dar asta nu contează pentru oamenii locului, preocupaţi să ne arate, să ne explice, să ne ajute cu orice. Nu simţi resemnare sau obligaţie în gesturile lor, nu există regrete sau reproşuri, ci doar pasiune. Doamnele care ne conduc prin încăperile îmbrăcate în nostalgia epocii sunt atât de devotate cauzei încât aproape uiţi că le-ai văzut la intrare, oameni cu diplome şi facultăţi, cum dădeau cu mătura pe alei, “să nu care cumva să se supere domnul Eminescu”. Aranjate ca-n poveşti şi despărţite de cărări pietruite, iarbă proaspăt cosită şi cuiburi vesele de vrăbii, la picioarele noastre se întind, rând pe rând, splendorile nedescoperite ale Ipoteştiului: casa memorială a familiei Eminovici, bisericuţa familiei, biserica satului, unde se adună toată suflarea de sărbători, casa ţărănească de epocă, donată de familia Papadopol, Muzeul Mihai Eminescu, Biblioteca Naţională de Poezie, amfiteatrul exterior, foişorul şi căsuţele de vacanţă. Dărâmată de timpuri şi reconstruită după schiţa originală, ultima dată în 1979, casa în care a copilărit marele poet suferă în tăcere, speriată de apropierea iernii. “Înăuntru este foarte frig mai bine de jumătate de an, iar obiectele de artă şi patrimoniu din interior se degradează continuu din acest motiv. Nu se poate apela la sobă sau la o centrală termică obişnuită, e necesară instalarea unei centrale de tip muzeal, care să încălzească prin aburi incinta, fără să producă variaţii mari de temperatură, care ar fi fatale exponatelor”, ne mărturiseşte managerul Miluţă Jîjîie, care încearcă să facă rost de banii necesari achiziţionării aparaturii, 4.000 de euro. Încasări anuale de doar 60.000 de lei Anual, încasările muzeului se ridică la doar 60.000 de lei, total datorat mai ales pensiunii din incintă. 60.000 de lei pe an pentru Eminescu, adică 164,38 de lei zilnic, atât primeşte Eminescu în fiecare zi a eternităţii lui de la 22 de milioane de români. Într-adevăr, aşa e mai uşor să înţelegi de ce turiştii străini care calcă pragul muzeului întreabă la poartă, învăţaţi cu aglomeraţia şi neobişnuiţi cu pustiul, dacă e deschis. Ipoteştiul este departe, desigur, oricum ai întoarce harta. Însă, dacă începând de astăzi, fiecare dintre noi putem pune deoparte câte un kilometru pentru Ipoteştiul închipuit de mai târziu, renunţând măcar un pic la rutină şi la iluzoriu, ne putem construi singuri drumul până acolo. Pas cu pas, metru cu metru, să ştiţi că avem tot timpul din lume să ne apropiem de Eminescu. Zi de zi, de luni până duminică, o mâ- nă de supraveghetori, muzeografi şi restauratori dispuşi să vă asculte şi dornici să fie ascultaţi vă aşteaptă să vă îndrăgostiţi împreună de Eminescu, în camera lui, în casa lui, în lumea lui, în România noastră. Poate nu înseamnă nimic, dar n-ar fi rău să ne gândim, măcar o dată pe an, obligatoriu dimineaţa, când sufletul e curat şi inima plină, că undeva în Moldova, în Ipoteştiul Botoşaniului şi-n amintirea a ceea ce am fost cândva, Mihai Eminescu aşteaptă.