În declarația de luni dimineață, Tudorel Toader i-a atacat pe foștii șefi ai ÎCCJ, spunând că ei sunt vinovați pentru că s-a ajuns în actuala situație.

„Cred că atenţia dumneavostră ar trebui să se îndrepte cel puţin în egală măsură şi spre cei care au generat acest incident neplăcut. Adică cei care, nerespectând prevederile legii, au constituit completurile nelegal și am ajuns în situația în care aproape 4 ani de zile completele de la Înalta Curte au fost nelegal constituite”, a declarat Tudorel Toader.

Ministrul Justiției a spus că premierul Viorica Dăncilă va decide când va fi dat acest OUG. ”La Ministerul Justiției avem un astfel de draft de OUG. Doamna prim ministru va decide dacă și când poate fi adoptată o atare astfel de ordonanță. În tot cazul, pentru a fi adoptată, Ordonanța va respecta normele de tehnică legislativă privind transparența decizională, se va solicita avizul Consiliului Legislativ, avizul CSM în funcție de care se va decide dacă și când se va decide conținutul final pe care să îl aibă proiectul de OUG”, a declarat Toader, într-o conferință de presă.

Ad placeholder
La Vaslui, o bunică nu s-a trezit după o operație de bilă, iar medicii au transferat-o inertă la spitalul COVID de la Bârlad, deși fusese testată negativ
Recomandări
La Vaslui, o bunică nu s-a trezit după o operație de bilă, iar medicii au transferat-o inertă la spitalul COVID de la Bârlad, deși fusese testată negativ

”Se va solicita avizul Consiliului Legislativ, se va solicita avizul CSM, funcție de care se va decide conținutul final pe care trebuie să-l aibă această OUG (…) Cauzele vor fi rejudecate în complete legal constituite. Este un lucru pe care nu prea l-ați subliniat în presă. Eu m-am referit la complete ilegal constituite și nu doar la cauzele în care oamenii au fost condamnați. O anumită stare de așteptare pot avea cei condamnați în speranța că în contestația în anulare se poate ajunge

În opinia mea trebuie să fie preocupați și cei achitați de către un complet nelegal constituite. Cine face recursul în cazul acesta? Nu cel achitat că nu are interesul, dar îl poate face procurorul. Toți cei care vor face contestație vor fi judecați de complete legal constituite”, a declarat Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei, a anunţat duminică seară că a pregătit o ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite.

Ad placeholder
Cifrele oficiale: deși România tratează în spital 60% din cazurile de COVID-19, bolnavii mor mai repede
Recomandări
Cifrele oficiale: deși România tratează în spital 60% din cazurile de COVID-19, bolnavii mor mai repede

„Am pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite. Vom putea face contestaţie în anulare, iar instanţa în complet legal îi va judeca, iar dacă sunt vinovaţi vor plăti”, a declarat ministrul Justiţiei.

În 7 noiembrie, Curtea Constituţională a decis că există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători.

Potrivit deciziei Curții, completurile de cinci judecători au fost nelegal constituite din 2014, când instanța supremă a decis să nu aplice prevederea din Legea 304/2004 privind formarea completurilor de 5 judecători care stabilește că toți cei 5 judecători ai completului se stabilesc prin tragere la sorți. Instanța supremă a decis ca doar patru să fie aleși astfel.


Citește și: Copilul înfiat de Viorica Dăncilă. Destinul celor 8 copii din familia Malancu, dintre care cel mic a fost adoptat de prim-ministrul României!


 

Țiriac, scos din sărite de mărirea pensiilor: „Care e economia? Știți ce a făcut Franța?”
PARTENERI - GSP.RO
Țiriac, scos din sărite de mărirea pensiilor: „Care e economia? Știți ce a făcut Franța?”
Anna Lesko, declarație șocantă despre un concurent: ”M-a distrus, m-a violat!” Ce se întâmplă la Ferma 2020!
PARTENERI - PLAYTECH
Anna Lesko, declarație șocantă despre un concurent: ”M-a distrus, m-a violat!” Ce se întâmplă la Ferma 2020!
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2020. Luna Plină în Berbec | VIDEO URANISSIMA
HOROSCOP
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2020. Luna Plină în Berbec | VIDEO URANISSIMA
VIDEO EXCLUSIV Momente fabuloase cu Gigi Becali după meciul european al FCSB-ului: ”Bă, tu eşti bun, dar şi nebun!”
Telekomsport
VIDEO EXCLUSIV Momente fabuloase cu Gigi Becali după meciul european al FCSB-ului: ”Bă, tu eşti bun, dar şi nebun!”