Tudose anunță că supraacciza la carburanţi se va implementa din toamnă. Premierul a făcut anunțul vineri, la Neptun, unde a participat la ședința conducerii PSD. Prim-ministrul spune că se vor mări și redevențele, după ce se va vedea comportamentul celor din piață.
“Supraaciza la carburanţi va fi o decizie implementată în toamna aceasta, dar încă se negociază cu producătorii.
El a spus că sunt șanse mari ca aceasta să se aplice, și a explicat că atunci când a fost scoasă, odată cu celebra taxă de stâlp, la pompă nu s-a văzut nici o îmbunătăţire.
“Atunci a fost scoasă pentru a uşura povara fiscală pe cetăţeni şi dacă tot nu s-a uşurat, să o punem la loc, că măcar din banii ăia poate mai facem un spital. Nu am scos-o ca să se îmbogăţească distribuitorii”, a precizat prim-ministrul.
Întrebat despre mărirea redevențelor, Tudose a spus: “Mai stăm un pic și cu redevența”, și a adăugat că aceasta se va mări, de asemenea, după ce se va vedea “comportamentul celor din piață”.
Guvernul a anunțat că vrea să modifice Codul Fiscal prin revenirea la valoarea din 2016 a accizelor la carburanți. Potrivit proiectului publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe, accizele la carburanți vor creşte cu 22% pentru benzină şi cu 14% pentru motorină.