Nava se îndrepta dinspre Guineea Ecuatorială către Malta, când s-a scufundat, vineri, la șapte mile în larg de orașul sudic Gabes. Marina tunisiană i-a salvat pe toți cei șapte membri ai echipajului în urma apelului de urgență.

Vasul transporta între 750 și 1.000 de tone de combustibil, au spus oficialii.

Ministerul apărării nu numit țările care s-au oferit să ajute, însă presa locală a spus că Italia ar urma să trimită o ambarcațiune specializată în gestionarea dezastrelor maritime.

O echipă specializată de scufundări maritime a început să lucreze în jurul navei pentru a verifica orice scurgere de ulei.

„Situația este liniștitoare și sub control, iar până acum nu s-a înregistrat nicio scurgere de combustibil din rezervorul navei care se scufundă”, a spus ministrul transporturilor, Rabie Majidi.

El a adăugacă următoarea etapă este una „delicată și sensibilă”, deoarece nava trebuie scoasă din apă fără a provoca scurgeri.

Sâmbătă, autoritățile tunisiene au deschis o anchetă în privința accidentului maritim, despre care Ministerul Mediului a spus că a fost cauzat de vremea rea.

„Tunisia va determina ulterior pierderile și va cere despăgubiri”, a spus Laila Chikaoui, ministrul mediului.

Oficialul a adăugat că vor fi instalate bariere pentru a limita răspândirea combustibilului.

Coasta Gabeșului a suferit din cauza unei poluări majore, timp de ani de zile, iar organizațiile de mediu spun că fabricile industriale din zonă au aruncat deșeuri direct în mare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.