Decizia de prelungire cu încă trei luni a stării de urgență în Turcia a fost luată cu două zile înainte ca măsura să expire și la o zi după referendumul privind modificarea Constituției.

„Pentru asigurarea continuității măsurilor de protejare a democrației, principiilor statului de drept, precum și a drepturilor și libertăților, s-a hotărât să se recomande extinderea stării de urgență”, a informat Consiliul de Securitate, condus de Recep Tayyip Erdogan, într-un comunicat, citat de Agerpres.

Starea de urgență în Turcia a fost promulgată pe 20 iulie 2016, la cinci zile după tentativa de lovitură de stat. De atunci, a mai fost prelungită de două ori, în octombrie și ianuarie.

Pe 15 iulie 2016, o facțiune a armatei a încercat să preia puterea în Turcia, dar a fost înbăușită de președintele turc. Cel puțin 240 de oameni au murit în urma ciocnirilor. Erdogan l-a acuzat pe clericul Fethullah Gulen că a pus la cale puciul și a cerut SUA extrădarea acestuia, avertizând că orice altă decizie va duce la răcirea relațiilor. Zeci de mii de oameni au fost arestați sau demiși în urma tentativei de lovitură de stat.

Turcia va deveni republică prezidențială și puterile președintelui Recep Tayyip Erdogan vor fi sporite considerabil după ce peste 51% dintre turcii care s-au prezentat la urne au votat în favoarea modificării Constituției. Astfel, președintele Erdogan cel mai puternic lider turc de la Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Republicii Turce.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.