Doi turisti bulgari si-au pierdut viata, iar alti trei au fost grav raniti, ieri dimineata, in apropierea Vamii Nadlac, unde microbuzul in care se aflau s-a ciocnit cu un tir care stationa in coloana pentru controlul de frontiera.
In microbuz se aflau opt turisti si soferul, iar la intrarea in orasul de frontiera Nadlac, conform martorilor, autovehiculul a scapat de sub control si s-a izbit de remorca unui tir care stationa pe marginea drumului. Soferul automarfarului a spus ca a fost izbit puternic din spate in timp ce astepta in coloana pentru a intra in vama. “Am fost luat prin surprindere de o bubuitura puternica si cand m-au uitat era un microbuz care dupa ce m-a lovit a iesit de pe drum pe camp. Eu stationam regulamentar in coloana”, a declarat soferul, Ioan Alecu.
In urma impactului microbuzul s-a rotit pe sosea si s-a oprit pe camp, partea frontala a acestuia fiind distrusa in intregime. La locul accidentului au sosit mai multe ambulante si o echipa de descarcerare, care a taiat plafonul microbuzului pentru a-i scoate pe raniti. Doi barbati, unul aflat in dreapta soferului si altul in spatele lui, erau morti. Alti trei pasageri erau grav raniti si au fost dusi la spital. “Se pare ca soferul avea viteza mare si a pierdut controlul volanului. Din pacate, cozile de tiruri din vama mai fac iarasi victime, traficul in aceasta zona fiind perturbat de automarfarele care stationeaza pe una din benzile de mers“, a declarat Gheorghe Calb, de la Politia Rutiera Arad.
DN7, care face legatura intre vama si municipiul Arad, a fost blocat complet timp de o ora, pana la efectuarea cercetarilor la fata locului.
Cozi de 5 km in vama aradeana
Cozile de tiruri de la intrarea in orasul Nadlac blocheaza complet o banda a drumului spre vama la fiecare sfarsit de saptamana, uneori coloana intinzandu-se pe o distanta de peste cinci kilometri. Tirurile stationeaza pe teritoriul romanesc pentru controlul de frontiera din cauza capacitatii reduse a terminalului din vama ungara Nagylak, corespondenta vamii romanesti. Politistii de frontiera maghiari nu permit accesul a mai mult de 20 de automarfare pe ora, cu mult sub necesitatile impuse de traficul mare de tiruri care tranziteaza Romania spre Europa.