Aceştia erau în camping în stațiunea Poiana Mărului, din județul Caraș-Severin, împreună cu un grup de prieteni, aventurându-se cu bicicletele pe un traseu anevoios. La un moment dat, cei doi tineri au pierdut poteca pe care se deplasau, de frica unor câini de la o stână aflată în drumul lor

Cei doi nu s-au mai întors pe traseul cunoscut, iar la scurt timp s-au rătăcit.

„Salvamontiştii de pe Muntele Mic au fost solicitaţi să intervină în jurul orei 21,00, prin intermediul Serviciului 112. Au plecat în căutarea celor rătăciţi, cu ATV-urile, reuşind să-i localizeze pe aceştia cu ajutorul coordonatelor GPS oferite de turişti”

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Salvamont al Direcţiei de Drumuri Judeţene Caraş-Severin, Mădălina Cotoc

Cei doi tineri rătăciţi erau îmbrăcaţi doar cu un echipament subţire de ciclism, iar temperaturile din timpul nopţii au coborât la 6 grade Celsius, fapt pentru care riscau să intre în hipotermie.

Salvatorii montani au ajuns însă la timp, le-au adus haine groase, apă şi mâncare şi i-au ajutat să ajungă în siguranţă la corturile din staţiunea Poiana Mărului.

În luna aprilie, doi turiști cehi au rămas blocați pe traseul Bran-Vârful Omu. Află cum i-au găsit salvatorii, după opt ore de căutari!

Citeşte şi:

Doi turiști care s-au rătăcit în Munții Buzăului au fost recuperați de jandarmi după două ore

FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
BOMBĂ! Bill Gates, anunț înfiorător. Boala cu care ne vom confrunta, vom fi victime
Playtech.ro
BOMBĂ! Bill Gates, anunț înfiorător. Boala cu care ne vom confrunta, vom fi victime
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Observatornews.ro
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
Prima mare țară din lume care și-a vaccinat TOATĂ populația eligibilă
Știrileprotv.ro
Prima mare țară din lume care și-a vaccinat TOATĂ populația eligibilă
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie