Ţuţuianu aşteaptă decizia de excludere din partid: "Am înţeles că domnul Dragnea se consultă cu avocaţii, despre cum trebuie redactată această hotărâre"

Comentează

Adrian Ţuţuianu, unul dintre cei doi lideri social-democraţi excluşi din partid, aşteaptă hârtia oficială cu decizia conducerii PSD în ceea ce îl priveşte. "Am înţeles că domnul Dragnea se consultă cu avocaţii, despre cum trebuie redactată această hotărâre", a spus el, la Senat, precizând că este pregătit să depună imediat contestaţie, în instanţă. Ţuţuianu s-a lansat într-un atac dur la adresa Rovanei Plumb, ministrul Fondurilor Europene şi membră a Organizaţiei PSD Dâmboviţa, care a votat în CExN excluderea lui din partid.

"Strict formal acum, chiar dacă s-a votat în Comitetul Executiv Naţional, statutul prevede că hotărârea de excludere trebuie comunicată în termen de 15 zile. Până astăzi nu mi s-a comunicat nicio hotărâre. Am înţeles, din discuţii pe care Rovana Plumb le-a purtat cu colegi de-ai mei, că este hotărârea la redactat şi că domnul Dragnea se consultă cu avocaţii cu privire la modul cum trebuie redactată această hotărâre. Aştept să mi se comunice hotărârea. Aşa cum v-am spus, sunt de 20 de ani în PSD, sunt un om cu convingeri de centru-stânga, nu am intrat în politică întâmplător în PSD şi nu am de gând să renunţ la drumul meu pe direcţia aceasta de centru-stânga. Voi contesta. În momentul când contestaţia va fi gata şi voi fi pregătit să o depun la instanţă, ea va fi publică", a precizat Ţuţuianu, la Palatul Parlamentului.

Senatorul a afirmat miercuri că se fac "presiuni extraordinare" asupra consilierilor, primarilor şi preşedinţilor de organizaţii locale din judeţul Dâmboviţa, el susţinând că unii dintre cei care i s-au alăturat sunt "şantajaţi, ameninţaţi, iar altora li se fac promisiuni".

"Am avut aseară o întâlnire cu membrii Biroului permanent judeţean, cu parlamentarii de Dâmboviţa, mai puţin Rovana Plumb, Titus Corlăţean. Rovana Plumb, pentru că dânsa a votat pentru excluderea mea, Titus Corlăţean, pentru că era plecat în străinătate, în Georgia, dar care mi-a transmis susţinerea. De asemenea, au participat consilierii judeţeni, toţi primarii PSD şi preşedinţii de organizaţii locale. A fost o întâlnire lungă (...), am fost mulţumit, ştiu că am susţinerea lor. Ştiu că asupra lor se fac presiuni extraordinare, ele au început din cursul zilei de ieri. Vârf de lance în aceste activităţi este fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Oprea, provenit din rândurile securităţii. Apropo de cum luptă Dragnea cu statul paralel, care şi-a permis să ameninţe şi salariaţii de la sediul partidului că au permis desfăşurarea acelei întâlniri. Vă daţi seama - participă tot partidul acolo, dar Oprea ameninţă salariaţii. Astăzi am înţeles că a mers la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, unde a proferat ameninţări că schimbă conducerea CJ, că el este omul lui Rovana acolo şi că are mandatul Rovanei Plumb. Eu cred că se descalifică şi el, şi Rovana Plumb prin aceste acţiuni şi sunt foarte bucuros că în aceste zile am primit nenumărate mesaje de susţinere de la membri de rând ai partidului, dar şi de la foarte mulţi cetăţeni din Dâmboviţa, care se simt frustraţi, se simt atacaţi, sunt îngrijoraţi de mesajele transmise de oamenii Rovanei Plumb şi ai lui Dragnea că judeţul Dâmboviţa va fi izolat, că nu va avea acces la investiţii în următorii ani dacă continuă să îl susţină pe Adrian Ţuţuianu", a declarat senatorul.

Întrebat dacă prin aceste afirmaţii sugerează că toţi cei care i s-au alăturat sunt şantajaţi, Ţuţuianu a spus că "unii dintre ei, da".

"Unii dintre ei, da. Şantajaţi, ameninţaţi, altora li se fac promisiuni. De exemplu, acelaşi Oprea a mers la mai mulţi primari şi le-a spus că va fi o realocare a fondurilor pe Ordonanţa 28, că domnul Stănescu nu va mai fi la Ministerul Dezvoltării Regionale şi că acea alocare se va face aşa cum doreşte el. Eu ştiu că totdeauna alocările la Ministerul Dezvoltării s-au făcut după nişte criterii şi cred că aţi observat că au fost foarte puţine discuţii că unii ar fi primit bani şi alţii nu. În Dâmboviţa, primarii de la Partidul Naţional Liberal au primit mult mai mulţi bani decât au primit cei din PSD, pentru că unii dintre ei au avut şi proiecte care au fost foarte bune şi pe zona de eligibilitate promovate de minister. Eu sper că lucrul ăsta nu se va întâmpla, dar asta nu scuteşte pe unii să vorbească în numele unor ministere, să vorbească în numele Guvernului, în numele unor miniştri sau al unor lideri politici", a precizat Adrian Ţuţuianu.

PSD Dâmboviţa cere, într-o declaraţie comună a membrilor BPJ, a parlamentarilor, primarilor, consilierilor judeţeni, municipali şi a preşedinţilor social-democraţi ai organizaţiilor locale din judeţul Dâmboviţa, remisă marţi presei, revocarea deciziei de excludere din partid a lui Adrian Ţuţuianu.

În document, reprezentanţii PSD Dâmboviţa îşi exprimă susţinerea pentru Ţuţuianu şi susţin că el este ''preşedintele legitim'' al organizaţiei.

De asemenea, aceştia spun că nu vor recunoaşte o altă conducere, interimară, la şefia PSD Dâmboviţa.

Social-democrații s-au strâns, luni, în ședință, pentru a discuta despre tensiunile dintre tabere. Pe de o parte, aripa pro-Dragnea cere excluderea celor care au criticat partidul, pe de altă parte, tabăra puciștilor nu se lasă și amenință că va vota moțiunea de cenzură a Opoziției.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!