Decizia a venit în condițiile în care gigantul social media a spus că munca de acasă a angajaților în timpul blocajului a fost un succes. Reprezentanții companiei au mai anunțat că atunci când birourile se vor redeschide îi vor pune pe angajați să aleagă dacă vor să lucreze de acolo sau de acasă.

“Ultimele luni au dovedit că putem face această muncă. Deci, dacă angajații sunt într-o situație care să le permită să lucreze de acasă și vor să continue să facă acest lucru pentru totdeauna, vom face acest lucru”, au transmis reprezentanții Twitter, potrivit BBC.

Anunțul a fost descris drept “un moment de definire a erei” de către un expert în domeniul inovației digitale.

De asemenea, reprezentanții companiei au spus că pentru cei dornici să se întoarcă la biroul lui Twitter, compania “va fi cea mai caldă și primitoare, dar cu unele precauții suplimentare”.

Twitter le-a permis angajaților să lucreze de acasă din luna martie și nu se așteaptă să-și deschidă birourile mai devreme de luna septembrie.

“Este posibil ca unii oameni să nu ia în serios compania Twitter, dar putem învăța multe despre flexibilitatea la locul de muncă. (…) Oamenii dovedesc că pot fi mult mai productivi și își fac sarcinile muncind de acasă. Mulți oameni îmi spun că muncesc mai mult acasă și sunt epuizați”, a declarat Sree Sreenivasan, profesor la Stony Brook University School of Journalism.

David Popovici, campion european și la 200 de metri liber. Șapte medalii de aur, cucerite în trei luni!
Recomandări
David Popovici, campion european și la 200 de metri liber. Șapte medalii de aur, cucerite în trei luni!

De asemenea, la începutul lunii mai, Google și Facebook au anunțat că personalul firmelor poate lucra de acasă până la sfârșitul anului.

Companiile din întreaga lume încearcă să deschidă treptat birourile și încearcă să introducă măsuri de distanțare socială pentru a-i proteja pe angajați.

Urmărește-ne pe Google News
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
GSP.RO
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat
Playtech.ro
ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat
Demolarea "Cathedral Plaza", o operaţiune complicată. Cum va fi pusă la pământ clădirea de 75 de metri înălţime
Observatornews.ro
Demolarea "Cathedral Plaza", o operaţiune complicată. Cum va fi pusă la pământ clădirea de 75 de metri înălţime
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
HOROSCOP
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
Știrileprotv.ro
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.