În ciuda acestei decizii, șoferii Uber vor putea opera în continuare deoarece compania a atacat în instanță decizia Transport for London (TfL), scrie BBC News.

Autoritatea de reglementare a transportului din Londra a spus că aplicația de taximetrie nu este „potrivită și adecvată”, în ciuda faptului că a făcut o serie de modificări pozitive la operațiunile sale.

Modificările vin după ce Uber și-a pierdut inițial licența în 2017 pe motive de securitate, dar i s-a acordat o prelungire de 15 luni.

Reprezentanții companiei au transmis, însă, că au atacat în instanță noua decizie a TfL și că până la o sentință definitivă vor putea să funcționeze.

În Londra, Uber a fost virulent atacat de către operatorii celebrelor taxiuri negre, aceștia acuzând compania că nu respectă standardele de securitate și siguranță și că, astfel, le amenință câștigurile prin oferirea de servicii la prețuri mai mici.

Mai mult, Uber a a fost atacată chiar de către propriile sindicate. Compania a pierdut un proces în instanță și a fost obligată să angajeze șoferii pe posturi cu normă întreagă. Mai exact, instanța a decis că șoferii Uber sunt angajați, nu contractori separați cum consideră compania. Datorită acestui statut, șoferii ar trebui să primească și beneficii sociale, precum concedii sau salariu minim.

Citeşte şi:

Profilul sociologic al votanților: Klaus Iohannis preferat de electoratul cu studii superioare; Viorica Dăncilă a luat mai bine de jumătate din voturi în sudul țării

Ziua feţelor lungi și a cuţitelor ascuţite. Cum a trăit PSD cea mai cruntă înfrângere a ultimilor 20 de ani

Declinul PSD. De la rezultatul istoric de 86% al lui Ion Iliescu, la cel mai mic scor din istoria partidului la prezidențiale

Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
PARTENERI - GSP.RO
Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
Doliu mare pentru Dan Negru. A murit la 47 de ani: 'Am construit împreună...'
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Doliu mare pentru Dan Negru. A murit la 47 de ani: 'Am construit împreună...'
Horoscop 11 august 2020. Leii trebuie să decidă, clar și limpede pentru oricine, ce e mai important pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 11 august 2020. Leii trebuie să decidă, clar și limpede pentru oricine, ce e mai important pentru ei
RECOMANDĂRI