Pentru savarsirea a cel putin trei omoruri si a mai multor talharii si furturi, Suto Ferencz, in varsta de 35 de ani, din localitatea Ser, comuna Bogdand (judetul Satu Mare), a fost condamnat de magistratii satmareni pentru sentinta maxima, puscaria pe viata.
Criminalul a fost prezentat, ieri, si Curtii de Apel Oradea in vederea pronuntarii unei sentinte definitive pentru crimele odioase pe care le-a savarsit. Denumit si „Haiducul”, Ferencz a fost cercetat de anchetatorii din judetele Salaj si Satu Mare pentru comiterea a cel putin trei omoruri. Dupa ce a savarsit, in cursul anului trecut, un dublu asasinat in Satu Mare, fiind prins de politisti, in timpul anchetei el a marturisit ca a mai comis o crima si pe raza judetului Salaj (in localitatea Samsud), in anul 1995. Tot la penitenciar el a recunoscut o alta crima comisa in 1992 pe raza judetului Arad.
De asemenea, „Haiducul”, impreuna cu un complice, Ioan Szabo, era implicat intr-o afacere de vanzare de tablouri si icoane rare, piese care erau comercializate in afara granitelor tarii. Aceasta a fost de altfel si mobilul crimei si talhariilor comise pe raza judetului Salaj. Ferencz nu se multumea sa-si jefuiasca victimele: ca sa fie sigur ca lasa locul „curat” si nu exista martori, el ucidea fara scrupule. In ancheta, el a dezvaluit politistilor si procurorilor ca Szabo trebuia sa fure niste tablouri vechi si de valoare din locuinta lui Banto Kiss Andras, din Samsud, dar n-a mai apucat, fiind arestat.
Mai mult, prin arestarea sa si trimiterea dupa gratii, anchetatorii au constatat cu stupoare ca criminalul mai avea o lista care cuprindea alte 21 de nume ale unor persoane pe care urma sa le ucida, din diferite motive. Din fericire, „Haiducul” n-a mai apucat sa-si duca planurile pana la capat. Din expertiza medico-legala a reiesit clar ca „Haiducul” are discernamant si nici o „nebunie temporara” nu l-a cuprins cand a ridicat mana asupra victimelor sale.