Ucigaşul baschetbalistului Chauncey Hardy a beneficiat de o reducere considerabilă a pedepsei pentru că judecătorul cauzei a reţinut în favoarea acestuia câteva aspecte absolut halucinante. Astfel, în motivarea Tribunalului Giurgiu sunt expuse motivele pentru care Ionuţ Adrian Tănăsoaia, cunoscut sub numele de Gipsy-Gypsanu, a beneficiat de reducerile prevăzute de lege şi care au condus la individualizarea pedepsei, scrie jurnalul.ro.
Judecătorul reţine ca o circumstanţă atenuantă faptul că ucigaşul a recunoscut fapta şi că o regretă, dar şi alte aspecte, precum vârsta, pregătirea profesională, dar şi faptul că “nu este cunoscut ca fiind o persoana violenta, ci ca o persoana liniştita şi respectuoasa, şi nu are antecedente penale”.Din motivarea judecătorului nu lipsesc presupunerile, care sunt în favoarea lui Gipsy Gypsanu: “Bănuind probabil că prin gestica braţelor victima ar încerca să-l lovească, inculpatul a lovit-o puternic cu pumnul în dreptul buzelor. Urmare a loviturii primite, victima s-a dezechilibrat (se afla 1,20 m de marginea podiumului) şi a cazut de la nivelul podiumului (32 cm), lovindu-se cu capul de pardoseală pierzându-şi imediat conştienţa”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.