Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Dolj, Claudiu Dinculescu, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că Romel Voicu, învinuit că a înjunghiat mortal un elev de 17 ani, a recunoscut şi a regretat fapta, indicând totodată locul unde a aruncat apoi arma crimei, un cuţit obişnuit.
‘La audieri, a recunoscut fapta (n.red.: Romel Voicu, de 19 ani, agresorul) motivându-şi gestul prin faptul că ceilalţi minori au fost cei care au determinat acest conflict, dar probele administrate până în prezent nu ne confirmă acest lucru. A recunoscut şi a regretat fapta. În legătură cu arma, este vorba de un cuţit, iar autorul a precizat locul unde a aruncat-o pentru a scăpa de ea. S-au deplasat la faţa locului cu procurorul, au verificat arma şi este la dosar. Autorul a fost găsit pe raza municipiului Craiova şi nu avem date că ar fi vrut să fugă din ţară’, a declarat prim-procurorul Claudiu Dinculescu, citat de Agerpres.
Cauza omorului din faţa Liceului ‘Tudor Arghezi’ din Craiova ar fi fost, potrivit procurorilor, o simplă discuţie contradictorie fără urmări pe holurile şcolii între un coleg al victimei şi fratele învinuitului în care nici tânărul decedat, nici agresorul nu au fost direct implicaţi.
Iniţial, în timpul audierilor de la Parchetul Tribunalului Dolj, criminalul declarase că nu a vrut decât să-şi sperie victima, după care a izbucnit şi i-a şocat pe procurorii care se ocupă de caz. Surse judiciare au declarat pentru ziarul Adevărul că tănărul de 19 ani a avut reacţii violente şi a spus: „Ei, asta este, l-am omorât! Zece ani pentru un prost!”.
Cristian Manea, victima care a scăpat cu viaţă, a declarat în faţa anchetatorilor: „A scos cuţitul şi ne-a lovit. L-a omorât ca pe un câine”, a spus adolescentul, care se află în afara oricărui pericol.
Tânărul ucis se numeşte Andrei Eduard Goreci (17 ani) şi era elev în clasa a XI-a. El era membru activ în mai multe ONG-uri din Craiova implicate în diferite proiecte sociale, potrivit EVZ. Ultimul proiect la care a luat parte, „O zi în penitenciar”, a avut loc zilele trecute. În cadrul acestuia, alături de alţi şapte tineri, a stat de vorbă cu mai mulţi deţinuţi, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova.
Medicii craioveni au încheiat necropsia elevului înjunghiat. Potrivit rezultatelor, citate de Realitatea.net, băiatul a făcut stop cardio-respirator cauzat de două plăgi. Medicii au ajuns astfel la concluzia că elevul a fost înjunghiat de două ori în inimă.
Doi elevi ai Liceului „Tudor Arghezi” din Craiova au fost atacaţi cu cuţitul de către un tânăr, joi, în jurul orei 12.30, pe o stradă din apropierea unităţii de învăţământ, iar în urma incidentului unul dintre ei a murit, celălalt fiind rănit. Magda Bădescu, purtător de cuvânt în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a declarat că „agresorul este cercetat pentru omor calificat şi riscă până la 25 de ani de închisoare„
.