Răzbunare sângeroasă în Iași, unde un tânăr a fost ucis de familia victimei sale. După ce a executat o pedeapsă cu închisoarea pentru omor, bărbatul a fost snopit în bătaie și călcat cu mașina de rudele denunțătorilor. Mai mult, agresorii i-au împiedicat pe medici să acorde primul ajutor.
Scenele sângeroase s-au petrecut în localitatea Podu Iloaiei, județul Iași. Doi veri, eliberați recent din închisoare, au vrut să se răzbune pe familie celor care i-au denunțat autorităților într-un dosar de omor.
Foștii condamnați și-au făcut apariția în fața locuinței denunțătorilor, unde a avut loc o bătaie ca-n filmele de acțiune. În răfuiala violentă au fost implicate peste 10 persoane, scrie ziaruldeiasi.ro.
Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a murit, după ce a fost călcat cu mașina și apoi înjunghiat. Un echipaj SMURD, aflat în zonă, nu a fost lăsat să acorde primul ajutor victimei, așa că la fața locului a ajuns și Poliția.
Trupul bărbatului ucis a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Cei care l-au omorât în bătaie au fost reținuți și prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași pentru audieri.