Ion MarinescuElizabeth Haidău (7 ani) era în bazin când a fost surprinsă de forţa curenţilor formaţi la gura de evacuare a apei, care a fost pornită fără nici un fel de anunţ prealabil. Trupul ei firav a fost prins sub apă, în canal. Când au văzut-o, câţiva oamenii aflaţi lângă bazin au sărit să o scoată.
“Trăgeam toţi trei de ea, atât de puternic era curentul. Am ştiut că nu mai are şanse”, ne-a mărturisit Ion Marinescu (foto), unul dintre cei care au încercat să o salveze. Paramedicii de pe ambulanţă au făcut tot posibilul să o readucă la viaţă, însă fără succes, iar la faţa locului a venit şi poliţia, care a deschis o anchetă.
Ştrandul unde s-a petrecut tragedia nu a fost închis nici măcar o oră, pe motiv că oamenii legii au făcut măsurătorile şi administratorilor li s-a permis să ţină deschis. Ieri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor s-a autosesizat şi procurorii i-au luat la întrebări pe angajaţii ştrandului, ca să afle de ce gura nu era acoperită cu o sită. Ancheta îi vizează şi pe părinţi, care ar putea fi acuzaţi de neglijenţă.
Un caz la fel de tragic s-a petrecut, în 2007, în Caracal, judeţul Olt, când o fetiţă de 12 ani a murit după ce a fost înghiţită de vana de scurgere a unui bazin. În 2004, un tânăr de 18 ani a sfârşit tras la fundul bazinului unui ştrand din Timişoara de una dintre pompele de curăţare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.