În vreme ce oamenii cer în stradă, de mai bine de o lună, un acord de asociere cu Uniunea Europeană, liderul Viktor Ianukovici cedează, practic, Rusiei ţara aflată în pragul falimentului. Astfel, Kremlinul va împrumuta Ucrainei 15 miliarde de dolari prin achiziţii de obligaţiuni emise de Ministerul Finanţelor de la Kiev, în 2013 şi în 2014, şi va reduce preţul gazelor cu o treime, a anunţat marţi preşedintele rus Vladimir Putin, după o întâlnire la Moscova cu omologul Ianukovici.

Le-a micşorat preţul gazelor

Putin a arătat că Rusia a acceptat să micşoreze cu o treime preţul gazelor pe care le exportă în Ucraina. Acestea vor costa 268,5 dolari /1.000 de metri cubi, faţă de peste 400 de dolari în prezent. “Ţinând cont de problemele economiei ucrainene, guvernul rus a decis să plaseze o parte din rezerve în titluri guvernamentale ale Ucrainei, în valoare de 15 miliarde de dolari”, a spus Putin. “Acest demers nu este legat de nici o condiţie, de nici o creştere sau scădere, de nici o îngheţare a avantajelor sociale, pensiilor, burselor sau cheltuielilor”, a adăugat el, făcând aluzie la condiţiile impuse de FMI.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.