Ucraina așteaptă primul transport cu arme din SUA. Anul trecut, în luna decembrie, SUA au provocat iritarea Moscovei după ce au aprobat furnizarea de arme pentru a sprijini Ucraina în conflictul de aproape patru ani cu rebelii separatişti proruşi din estul ţării.

”Primul transport ar trebui să vină în câteva săptămâni”, a declarat preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, miercuri, 28 februarie, într-o conferinţă de presă la Kiev.

SUA susţin că armele pe care intenţionează să le furnizeze, printre care rachete antitanc Javelin, vor contribui la stabilizarea situaţiei şi nu pot fi folosite pentru cucerirea de teritorii.

Cu toate aceste, mai mulți oficiali ruşi au apreciat că decizia Washingtonului de a livra arme Ucrainei este periculoasă, întrucât încurajează Kievul să utilizeze forţa în zona de conflict din estul ţării, amintește Agerpres.

De altfel, situaţia din Ucraina este mărul discordiei dintre NATO şi Rusia.

Peste 10.000 de persoane au fost ucise, începând din aprilie 2014, în conflictul în care se confruntă forţele guvernamentale ucrainene şi rebelii separatişti sprijiniţi de Rusia.

În pofida eforturilor diplomatice de pace şi a declarării unei încetări a focului, confruntări armate au loc constant în estul Ucrainei.

În acest timp, Statele Unite vor să dezvolte un nou tip de arme nucleare, iar specialiștii sunt îngrijorați de această perspectivă.



CITEȘTE ȘI…

EXCLUSIV/Raluca, tânăra ucisă de libian, era pe jumătate oarbă și a luptat enorm să-și împlinească visul. Făcea voluntariat și vorbea patru limbi străine

Ioana Loredana Roșca, câștigătoarea probei de dublu junioare la Roland Garros 2014, luptă ca să poată juca tenis. E studentă, a lucrat barmaniță în Spania și strânge bani pe internet



 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.