Învecinându-se cu Peninsula Crimeea, anexată încă din 2014, regiunea Herson a fost cucerită de armata rusă în primele zile ale războiului din Ucraina. De atunci, Moscova a introdus în circulație moneda rusă, rubla, iar pașapoartele rusești au început să fie distribuite locuitorilor.

„Specialişti din cadrul unităţilor de transmisie ale forţelor armate ruse au conectat şi reconfigurat pentru difuzarea de canale ruseşti ultimul dintre cele şapte relee de televiziune din regiunea Herson”, a anunţat Ministerul rus al Apărării, într-un comunicat de presă.

Acesta susține că aproximativ un milion de persoane din regiune pot urmări acum principalele canale de televiziune rusești, inclusiv cele ale grupului public de radiodifuziune, care promovează în mod activ propaganda pro-Kremlin.

Moscova a refuzat în repetate rânduri să se refere la invazie ca la un război, numind-o, în schimb, o „operațiune militară specială”, afirmație ridiculizată adesea de Occident.

Steaguri și pașapoarte, în timp ce rusificarea continuă

Rusia și-a instalat propriii oficiali pro-Kremlin într-o serie de orașe ucrainene, iar duminică a început să elibereze pașapoarte rusești rezidenților din Melitopol care le-au solicitat, în timp ce Moscova încearcă să își consolideze dominația asupra unor părți cucerite ale Ucrainei.

David Popovici, un nou record mondial și aur în finala probei de 100 m liber, la Campionatele Europene de nataţie de la Roma!
Recomandări
David Popovici, un nou record mondial și aur în finala probei de 100 m liber, la Campionatele Europene de nataţie de la Roma!

Duminică, 12 iunie, într-una dintre piețele centrale din orașul Herson, mai multe formații muzicale au susținut un concert pentru a celebra Ziua Rusiei, sărbătoarea care marchează apariția Rusiei ca stat suveran după prăbușirea Uniunii Sovietice, potrivit agenției de presă de stat RIA Novosti.

În regiunea învecinată Zaporojie, oficialii instalați de Moscova au ridicat un steag rusesc în centrul orașului Melitopol.

Presa ucraineană a relatat că foarte puțini dintre rezidenții locali au participat la festivitățile de Ziua Rusiei din cele două orașe.

Ziua Rusiei a fost sărbătorită și în alte părți ocupate ale Ucrainei, inclusiv în portul Mariupol, din sudul țării, devastat de bombardamente, unde la periferia acestuia a fost dezvelit un nou semn al orașului vopsit în culorile steagului rusesc, iar mai multe steaguri rusești au fost arborate pe o autostradă care duce în oraș.

De asemenea, administrația din Melitopol, numită de Moscova, a început să distribuie pașapoarte rusești celor care au solicitat cetățenia rusă. RIA Novosti a postat o înregistrare video în care un oficial susținut de Moscova felicită noii cetățeni ruși și le spune: „Rusia nu va pleca nicăieri. Suntem aici pentru totdeauna”.

Violența stârnită de „Versetele satanice”, cartea lui Salman Rushdie: Un traducător ucis, iar alți doi au fost victime ale unor tentative de omor
Recomandări
Violența stârnită de „Versetele satanice”, cartea lui Salman Rushdie: Un traducător ucis, iar alți doi au fost victime ale unor tentative de omor

La începutul acestui an, președintele Vladimir Putin a emis un decret prin care a accelerat acordarea cetățeniei ruse pentru rezidenții din regiunile Herson și Zaporojie. În orașele cucerite de ruși din sudul și estul Ucrainei, Moscova a introdus, de asemenea, rubla ca monedă oficială, a difuzat emisiuni rusești de știri și a luat măsuri pentru a introduce programa școlară rusească.

Interpușii Kremlinului care administrează regiunile Herson și Zaporojie și-au exprimat planurile de a încorpora aceste zone în Rusia, în ciuda protestelor și a semnelor de insurgență în rândul rezidenților locali.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește-ne pe Google News
Divorțează după 20 de ani de relație. Anunț uluitor făcut de soția lui: „Era inevitabil”
GSP.RO
Divorțează după 20 de ani de relație. Anunț uluitor făcut de soția lui: „Era inevitabil”
Primele reacții după ce s-a spus că Florin Salam ar fi murit. Ce anunță familia
Playtech.ro
Primele reacții după ce s-a spus că Florin Salam ar fi murit. Ce anunță familia
Florin Salam, prima reacție după ce o parte a presei l-a dat mort: "Voi fi scurt și la obiect. Nu. Nu am murit"
Observatornews.ro
Florin Salam, prima reacție după ce o parte a presei l-a dat mort: "Voi fi scurt și la obiect. Nu. Nu am murit"
Horoscop 14 august 2022. Balanțele au parte de o zi senină care ar putea să le rămână în memorie o vreme
HOROSCOP
Horoscop 14 august 2022. Balanțele au parte de o zi senină care ar putea să le rămână în memorie o vreme
Ce se întâmplă dacă centrala de la Zaporijia va exploda. Scenariile posibile
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă dacă centrala de la Zaporijia va exploda. Scenariile posibile
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.