UDMR va participa la consultările cu şeful statului, dar nu va avea o propunere de prim-ministru, anunţă preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, pe Facebook.
"Nu vrem să formăm o nouă majoritate în Parlament. Pasul următor va fi că preşedintele statului invită partidele parlamentare la consultaţii - la care desigur şi UDMR va participa”, scrie liderul UDMR, miercuri pe Facebook,
după adoptarea de către Parlament a moţiunii de cenzură.
„Nu vom avea o propunere de premier, vom aştepta pe cine va propune preşedintele pentru această funcţie", a mai scris Hunor.
Hunor explică că a votat moțiunea de cenzură deoarece „
Guvernul a încălcat deciziile Curții Constituționale și recomandarea Comisiei de la Veneția, modificând legea alegerii primarilor prin angajarea răspunderii, astfel ignorând total Parlamentul”.
Mai mult, această „modificare contravine și intereselor comunității noastre”, adaugă președintele UDMR.