UE scoate SUA de pe lista țărilor sigure COVID. Ce înseamnă asta pentru călătorii care vin din America

Comentează

Statele membre UE au ajuns la un acord, luni, pentru eliminarea Statele Unite din lista țărilor din care se poate călători în condiții de siguranță din punct de vedere epidemiologic, relatează Reuters.

Odată cu această decizie, persoanele care sosesc în UE din Statele Unite vor fi supuse unor controale și reguli mai stricte, cum ar fi teste COVID și carantină.

Israel, Kosovo, Liban, Muntenegru și Macedonia de Nord au fost, de asemenea, scoase de pe listă.

Rolul acestei liste este de a unifica regulile de călătorie în întregul bloc comunitar, deși nu obligă toate statele să impună aceleași măsuri la frontieră.

Deja unele țări ale UE, precum Germania și Belgia, clasifică Statele Unite drept roșii, impunând teste și carantină, în timp ce pentru Franța și Olanda, Statele Unite sunt clasificate ca fiind sigure.

În cazul României, Statele Unite se află în zona roșie, prin urmare carantina este obligatorie pentru toate persoanele nevaccinate împotriva COVID care vin la noi în țară din America.

Media zilnică a cazurilor de COVID din SUA a crescut la peste 450 la un milion de persoane, în ultima săptămână, comparativ cu sub 40 la un milion la jumătatea lunii iunie, când Uniunea Europeană a trecut Statele Unite în lista statelor sigure.

În prezent, pe lista statelor sigure din punct de vedere epidemiologic a UE se află 17 țări, printre care Canada, Japonia și Noua Zeelandă.

Blocul comunitar permite în continuare accesul vizitatorilor din afara UE care sunt complet vaccinați, dar se pot aplica teste și perioade de carantină în funcție de țara de sosire.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi pensionari imbracati frumos merg pe strada tinându se de mana
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
BREAKING NEWS
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Explicația Ministerului Apărării
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
18:38
Kelemen Hunor explică în ce condiții poate fi suspendat Nicușor Dan
Ultimele știri
19:33
Vile de lux cu paturi de hotel și canapele din piele, construite într-o închisoare din Indonezia pentru deținuții „speciali”
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
19:20
Femeie ucisă de partenerul său într-un apartament din Roman, județul Neamț. Bărbatul a murit la spital după ce s-a aruncat de la etajul 4
19:11
Prețuri uriașe pentru El Clásico: Barcelona a pus în vânzare primele bilete pentru meciul cu Real Madrid
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Polițiștii torționari de la Secția 16
16:25
Poliţiştii de la Secția 16 care au torturat un tânăr în pandemie, condamnaţi definitiv. Şeful lor a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri