Majoritatea oamenilor resimt un nivel mai crescut de anxietate când vine vorba de vorbitul în public, însă pentru unii acesta poate reprezenta o reală problemă. Potrivit unui studiu, unul din patru români vorbeşte în public doar dacă este obligat să o facă. Cei care reuşesc însă să-şi învingă teama au probleme atât cu construirea discursului, cât şi cu prezentarea acestuia – însă au curajul de a se ridica să spună ceva (16%), iar 37% au emoţii atunci când iau cuvântul.
Aproape 5% dintre respondenţi nu ar putea vorbi niciodată în public, teama lor atingând cote maxime.
Atunci când se ridică în picioare ca să ţină un discurs, aproape 40% dintre cei chestionaţi simt un gol în stomac, iar o persoană din patru simte că „i s-a golit creierul” şi că nu mai are nicio idee. Doar 19% dintre respondenţi declară că reuşesc să se adune şi să prezinte ideile într-un mod fluent.
De cele mai multe ori, teama de a vorbi în public se manifestă prin tremuratul vocii (44% dintre respondenţi). Totodată, 26% dintre respondenţi menţionează imposibilitatea de a stabili şi susţine contactul vizual cu cei din public. Alţi 17% dintre respondenţi susţin că îşi pierd şirul ideilor şi se bâlbâie în timpul discursului, în timp ce 14% dintre ei simt că le tremură picioarele şi nu ştiu cum să îşi mişte mâinile.
Sondajul „Care este atitudinea românilor faţă de vorbitul în public?” a fost realizat la comanda Self Trust Academy, online, în perioada 18 – 21 mai, pe un eşantion de 1.175 de respondenţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, din mediul urban. Peste 47% dintre respondenţi sunt absolvenţi de studii superioare, iar peste 21% au finalizat studii de master.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.