Pe prima poziţie în topul se află, fără niciun dubiu, clădirea Burj Khalifa, din Dubai, Emiratele Arabe Unite. Ea are 828 de metri înălţime, reprezentând o capodoperă arhitecturală a afacerilor din zonă. Are 160 de etaje, construcţia sa a costat aproximativ 2 milioane de euro, lucrările au durat 6 ani, iar vârful acestui zgârie nori se poate vedea de la 80 de kilometri depărtare, dacă cerul este senin.
Pe locul secund găsim clădirea Taipei 101, din Taipei, Taiwan, o construcţie ce măsoară 509 metri în înălţime. A fost cea mai înaltă clădire din lume până la inaugurarea Burj Khalifa, având 101 etaje. Deţine totuşi prima poziţie în clasamentul lifturilor celor mai rapide, pentru că aici se găseşte un ascensor care atinge o viteză maximă de 1010 metri / minut la urcare şi 600 metri / minut la coborâre.
Podiumul acestui top este încheiat de zgârie norul care adăposteşte centrul financiar din Shanghai, China, numindu-se Shanghai World Financial Center. Este o clădire de 492 de metri, terminată în anul 2008, iar punctul interesant al său este că la un singur etaj găzduieşte altceva în afara birourilor de afaceri, şi anume un restaurant chinezesc la etajul 93, acolo de unde se poate observa cel mai bine oraşul.
International Commerce Centre din Hong Kong, un zgârie nori de 484 metri înălţime, ocupă locul patru în topul celor mai înalte clădiri din lume. Cele 108 etaje ale stabilimentului care a fost inaugurat în 2010 sunt în proprietatea mai multor mari companii mondiale care îşi au sediul aici, dar în această clădire există şi spaţii de relaxare precum piscina de la etajul 60 sau terenul de tenis în sală de la etajul 65.
Ultimul loc în top 5 este ocupat de Petronas Towers din Kuala Lumpur, Malaezia. Clădirile de 452 de metri au câte 88 de etaje şi s-au mândrit din anul 1998, atunci când au fost terminate, până în 2004, cu prima poziţie în acest top. Cele două turnuri gemene sunt gazdele a multor firme deţinute de oamenii de afaceri din zonă, fiind anual gazdele conferinţelor financiare ale companiei care le dă numele.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0676dea9bb326e0958c0c1ecda824294.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_d9b14fcdf3582ee46380f5f1277617da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2a7dcf64f9e00fa67c1a8d284fdeed39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_7a8d43d2e2b87182810680a9b301583a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_3b444d640d9dd0362e4701dc02640ae4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_346c58c4c027fab79859cd660064b651.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c6bd469771bfd674cdedea0a66a0c198.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.