Taie» alimentarea cu sânge a ţesuturilor afectate
Un medicament care s-a dovedit eficient în tratarea cancerului colo-rectal este Avastin, lansat recent şi în România. Este primul medicament care inhibă angiogeneza, adică dezvoltarea vaselor de sânge care hrănesc ţesuturile tumorale. Înregistrarea produsului pentru alte forme de cancer va avea loc în lunile următoare. Avastin e aprobat ca medicament de primă linie pentru pacienţii cu carcinom metastatic de colon sau rectal, în combinaţie cu chimioterapia.
Vaccinul universal, pe piaţă în 5 ani
Savanţii israelieni au anunţat recent că au creat un vaccin anticancer universal, conceput să anihileze o moleculă care se găseşte la 90% din toate tipurile de cancer şi “să înveţe” sistemul imunitar să localizeze şi să distrugă celulele canceroase. Vaccinul, care a fost numit ImMucin, ar putea ajunge pe piaţă în circa 5 ani şi, potrivit cercetătorilor, ar trata cancerul în stadii incipiente şi tumorile de mici dimensiuni.
Injecţii cu particule radioactive
O altă metodă minim invazivă de tratare a cancerului ar fi brahiterapia, care constă în injectarea în tumoare, cu ajutorul unui ac, a unor particule de mici dimensiuni. Acestea conţin o substanţă radioactivă de tipul iodului, care se elimină treptat la locul de implantare. Ar fi utilă pentru tratarea mai multor tipuri de cancer, printre care cel de prostată, de col uterin şi de sân. În România, metoda e deja folosită în cadrul Institutului Oncologic Fundeni.
Veninul scorpionului albastru ar opri evoluţia bolii
Oamenii de ştiinţă cubanezi au anunţat că vor omologa un nou remediu homeopat pentru tratarea pacienţilor bolnavi de cancer. Potrivit cercetătorilor, toxina folosită la fabricarea medicamentului provine din veninul scorpionului albastru şi ar avea rolul de a stopa dezvoltarea celulelor canceroase, fără a avea efecte secundare. Medicii susţin că au testat medicamentul pe 8.000 de pacienţi şi că au obţinut rezultate pozitive. De altfel, un remediu similar, cunoscut în Cuba sub numele de “Escozul”, a fost pus la punct pentru prima oară în anii 90, în provincia Guantanamo.
Implant subcutanat creat la Universitatea Harvard
Cercetătorii de la Universitatea Harvard au dezvoltat un vaccin împotriva cancerului, declarând că testele făcute pe şoareci au fost mai mult decât eficiente. Vaccinul, care de fapt este un implant sub piele, ar urma să distrugă tumorile canceroase după ce va ajuta sistemul imunitar să atace şi să stopeze celulele maligne. “Introdus sub piele, precum anumite contraceptive, implantul poate distruge celulele tumorii”, a explicat unul dintre cercetătorii care au lucrat la dezvoltarea acestui leac împotriva cancerului.
Criogenia ajută bolnavii de prostată
Metoda constă în îngheţarea tumorii la minus 195 de grade, apoi dezgheţarea bruscă a acesteia. În momentul dezgheţării, membranele celulelor canceroase se rup, iar tumoarea este distrusă, cu efecte secundare minime asupra organismului. În România, criogenia s-a folosit până acum cu succes în eliminarea tumorilor renale şi de prostată, la Bucureşti şi la Cluj-Napoca.
Ultrasunetele HIFU micşorează tumorile
Procedeul HIFU-HCU este o metodă neinvazivă şi nedureroasă, ce foloseşte ultrasunete de înaltă intensitate. Acestea ţintesc tumoarea, o supraîncălzesc şi o distrug, fără să acţioneze asupra ţesutului sănătos. Este indicată în cazul tumorilor solide de la nivelul ficatului, rinichilor, oaselor, sânilor, pancreasului, ţesuturilor moi şi în cazul altor tumori solide. Excepţie fac tumorile localizate în măduva spinării, în plămâni, stomac şi intestine. Hipertermia HIFU poate fi folosită ca terapie unică sau în asociere cu alte metode. De exemplu, ea poate micşora semnificativ tumoarea, uşurând mult intervenţia chirurgicală. Intervenţia este de scurtă durată, astfel că perioada de recuperare a bolnavului depăşeşte rareori 24 de ore.