Procurorii DNA ne-au transmis că au prelungit în decembrie pentru încă 60 de zile controlul judiciar pentru Uchinciuc. Conform măsurii, fosta parteneră de viață a lui Condrea nu poate ieși din țară fără acordul procurorului sau al unui judecător.

Hexi Pharma este societatea care producea dezinfectanții folosiți în spitatele din România. În urma unei investigații jurnalistice pornită de echipa lui Cătălin Tolontan, autoritățile statului au constatat că produsele erau diluate și astfel se punea în pericol viață pacienților. Augustin Lazăr, procurorul general al României, a lăsat să se înțeleagă în această săptămână că analizele efectuate în străinătate au dovedit că produsele Hexi Pharma nu eliminau bacteriile din spitale tocmai pentru că erau diluate.

După decesul lui Dan Condrea, Uliana Ochinciuc a încercat să controleze companiile deținute și administrate de fostul soț. Acest lucru în condițiile în care nu a fost dezbătută încă moștenirea averii lui Condrea între cei doi copii ai săi: fetița din mariajul cu prima soție, Laura Georgescu, și băiețelul rezultat din relația cu Uliana. În acest sens, ultima parteneră de viață a lui Condrea a încercat să facă modificări în acționariatul unor firme din grup, solicitări care i-au fost respinse de Registrul Comerțului.

În plus, Uliana a încercat fără succes să obțină tutela fetei pe care Condrea o are cu Laura Georgescu, pentru a controla averea fostului soț. Tot în încercarea de a pune mâna pe averea fostului patron de la Hexi Pahrma, basarabeanca a deschis proces la Judecătoria Sector 5 prin care contestă succesiunea averii.

Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
PARTENERI - GSP.RO
Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
BOMBĂ! CEO-ul Pfizer, anunț de ultimă oră despre finalul pandemiei! Când se încheie, de fapt
Playtech.ro
BOMBĂ! CEO-ul Pfizer, anunț de ultimă oră despre finalul pandemiei! Când se încheie, de fapt
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!
PUBLICITATE
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!