Într-o conferinţă de presă susţinută la sosirea în Capitală, medicul a povestit ce s-a întâmplat aseară, dar şi despre starea pilotului Adrian Iovan.
După impact, Iovan a rămas prins între fiarele contorsionate. "Am încercat să îl scot, dar nu am putut", a spus Radu Zamfir.
Întrebat de jurnalişti dacă Adrian Iovan a fost conştient după impact, acesta a răspuns: "Părea conştient. A mai fost conştient un sfert de oră, 20 de minute".
Pentru că situaţia era disperată, Adrian Iovan nu a stat la discuţii cu pasagerii, a adăugat medicul supravieţuitor, ci a încercat să ţină avionul pe linia de plutire.
După impact însă, pilotul i-a cerut lui Zamfir: "Scoate-mă de aici". Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Adrian Iovan.