Din primele informații obținute de bzb.ro, este vorba de un component al echipei de polo juniori a clubului Corona Brașov, Bogdan Barbu – poreclit „Bursuc”. Deocamdată, nu se cunoaște motivul gestului său, dar s-a deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor producerii evenimentului, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov.

„În jurul orei 17.00, am fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că un tânăr de 17 ani din cartierul Stupini s-a împușcat mortal în zona capului cu o armă de vânătoare a tatălui său. Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului pentru a demara cercetările specifice a constatat că tânărul de 17 ani a decedat în urma unei plăgi prin împușcare în zona capului. Persoana decedată a fost transportată la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei. S-a deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor producerii evenimentului”, a declarat purtător de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu, pentru sursa citată.

De pe pagina sa de Facebook, aflăm că – deși era sportiv – a absolvit Liceul de Muzica „Tudor Ciortea” din Brașov, iar la rubrica „Relații” figurează statusul „Singur”. În schimb, mesaje de condoleanțe au apărut pe pagina de Facebook a clubului de polo la care activa. Iată doar câteva dintre ele:

  • Condoleanțte familiei și să-i odihnească sufletul în pace puiului de om, ce avea toată viața înainte!
  • Cuvintele sunt de prisos, în astfel de momente!!! Durere cumplită pentru părinți, colegi, echipă.. toți cei care l-am aplaudat la meciuri pentru golul lui „înfiletat”! O să ne lipsești Bursuc, făceai spectacol la meciuri. Drum plin de lumină!!!
  • Să-i dea Dumnezeu Lumină, să-i dea Dumnezeu Soare, să-l ierte și să-l odihnească! Condoleanțe familiei!
  • Un moment dureros pentru noi toți cei care l-am cunoscut și ne-am bucurat de zâmbetul lui… condoleanțe familiei și putere să poată depăși această cumplită tragedie. Drum lin, ție, suflet bun si odihnă veșnică, acolo sus, între îngeri. Sfinții Arhangheli să te poarte pe aripile lor!
  • Zbor lin, copil drag! Condoleanțe părinților!
  • Sincere condoleanțe familiei și Dumnezeu să-l ierte!!! O să ne lipsești, Bursuc!!!

Recent, o moarte învăluită în mister a fost și în cazul unui bărbat din Iași, dat dispărut de aproape două luni. Constantin Carp s-ar fi sinucis într-o pădure.


Citește și… VIDEO | Libertatea a intrat în camera unde va funcţiona cel mai puternic laser din lume! Uşa are 120 de tone, zidurile 2 metri grosime


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.