Încă un motociclist şi-a scris numele cu sânge, acum două zile, pe lunga listă a împătimiţilor de vehicule cu două roţi care şi-au pierdut viaţa anul acesta în Capitală.
Tânărul de 18 ani a intrat cu motorul într-un parapet din Pasajul Unirii şi a pierit zdrobindu-se de caldarâm. Bărbatul a sfârşit cu capul strivit şi cu trupul dezarticulat de atâtea fracturi.
La câţiva metri de el, poliţiştii au descoperit o groapă, aflată chiar pe mijlocul drumului, care probabil a provocat tragedia.
În acest timp, comunitatea motocicliştilor din Bucureşti desfăşoară o campanie prin care încearcă să convingă autorităţile să repare drumurile. Ieri, împătimiţii motoarelor au organizat “Marşul siguranţei motociclistului în trafic”.