Un autocar în care se aflau 28 de români s-a răsturnat luni dimineaţă, în localitatea Mako din Ungaria, aproape de graniţa cu România, pe autostrada M43, au declarat , potrivit Mediafax, surse din Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit surselor citate, accidentul a avut loc în jurul orei 09.30, după ce autocarul, care mergea pe autostrada M43, spre România, s-a înclinat pe o parte şi s-a răsturnat.
În urma accidentului, au fost rănite mai multe persoane, însă niciuna nu este decedată, au precizat sursele citate.
Din primele informaţii rezultă că în autocar erau 28 de români, însă numărul exact al pasagerilor va fi stabilit în urma verificărilor.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de anchetatori şi de intervenţie ale autorităţilor maghiare.
Un alt accident în care a fost implicat un autocar care transporta români a avut loc duminică dimineaţă, în Bulgaria. Autocarul – în care se aflau 27 de români, dintre care doi şoferi, care veneau spre România din Turcia, de la Kuşadasi – s-a răsturnat în Pasul Republika din Bulgaria, între localităţile Gurkovo şi Veliko Târnovo, zonă muntoasă din ţara vecină.
În urma accidentului din Bulgaria, o persoană a murit şi alte şase au fost rănite grav, fiind aduse cu elicoptere în Bucureşti şi internate la Spitalul Floreasca.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.