Circulaţia pe autostrada A64, care face legătura între oraşele franceze Bayonne şi Toulouse, a fost întreruptă în această dimineaţă în zona Urt, după un carambol în care au fost implicate aproximativ 15 autovehicule, printre care şi autocarul cu români, au declarat serviciile de intervenţie.

Coliziunile în lanţ au provocat în general pagube materiale şi numai patru dintre cei 50 de pasageri ai autocarului şi dintre persoanele aflate în celelalte vehicule implicate au suferit un „şoc”, a precizat Centrul Regional de Informare şi Coordonare Rutieră.

Potrivit pompierilor, autocarul circula în direcţia Toulouse şi era condus de un şofer spaniol. În aşteptarea evacuării vehiculelor accidentate, traficul pe autostrada A64 a fost întrerupt în ambele sensuri pentru o durată nedeterminată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.