Potrivit medicilor de la Spitalul de Copii din Iași, băiatul a ajuns miercuri la prânz la Unitatea de Primire a Urgenţelor, după ce a fost înjunghiat de unul dintre colegii săi de clasă. Adolescentul le-a spus medicilor că disputa a avut loc într-un spațiu deschis.

„Un tânăr de 14 ani a ajuns ieri în UPU în jurul orei 14.20 cu o plagă în flancul stâng al corpului, nepenetrantă, a necesitat în mod clar internare în clinica de specialitate și a fost explorat intraoperator, s-a inspectat plaga, cu sutură, totul după investigații imagistice ale rănilor”, a declarat dr. Tamara Roșu, medic-șef UPU la Spitalul de Copii din Iași.

Medicul care l-a operat pe băiat a spus că acesta are o evoluție bună, dar este în continuare în Clinica de Chirurgie și urmează terapie de specialitate.

„Astfel de răni pot fi penetrante, cu risc major, dar în cazul său nu s-a identificat asta”, a adăugat dr. Tamara Roșu.

Poliția a deschis un dosar penal, iar cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Procurorii l-au identificat, conform „Ziarul de Iași” pe agresor, confirmându-se spusele adolescentului că este vorba despre un coleg. Minorul a fost internat la Institutul de Psihiatrie din Iași pentru a fi expertizat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (5)
Avatar comentarii

nicoleta1 13.07.2023, 15:05

Trebuiesc luate masuri de urgenta impotriva adolescentilor care au devenit foarte violenti in ultima perioada .Nu se poate asa ceva

Avatar comentarii

laurlaur2180 13.07.2023, 15:37

Au luat-o razna lucrurile in tara asta.

Avatar comentarii

asdqaz 13.07.2023, 22:43

toate se datoreaza lipsei de educatie, parinti care intind o tableta copiilor si nu le mai pasa apoi

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.