Adolescentul de 15 ani se afla în vacanță la mătușa sa, din municipiul Arad, pe care a însoțit-o la plaja Lacului Ghioroc. Potrivit martorilor, băiatul, care nu știa să înoate, a plecat singur cu o saltea gonflabilă în largul lacului, iar la un moment dat a căzut și s-a zbătut în apă, strigând după ajutor. El se afla la peste 20 de metri de mal.

”Mai mulți bărbați aflați pe plajă au sărit imediat în apă și au înotat spre băiat, însă până au ajuns acesta dispăruse în adâncuri. L-au căutat mai mult timp, dar nu l-au găsit”, a declarat o martoră, citată de Arq.ro.

Scăldatul este interzis pe lac

Oamenii au sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat polițiști, un echipaj SMURD și câțiva scafandri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad. După aproximativ o oră și jumătate de la dispariție, cadavrul băiatului a fost găsit.

Mătușa adolescentului a fost șocată de tragedie și încerca să le explice polițiștilor că l-a urmărit tot timpul cu privirile pe nepot, observând când acesta dădea din mâini și striga după ajutor.

Polițiștii cercetează cazul, urmând să stabilească împrejurările producerii incidentului.

Plaja Lacului Ghioroc este frecventată de sute de oameni zilnic, iar în weekend sunt câteva mii de persoane, însă înotul nu este permis, pentru că malurile sunt abrupte, iar apa are adâncime de peste zece metri la doar câțiva metri de plajă.

Foto: Arq.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.