Bărbatul este cercetat de polițiști, după ce a spart parbrizurile și a lovit cu un ciocan nu mai puțin de cinci autospeciale de poliție din parcarea Poliției Municipale Bârlad.

Incidentul s-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni, când bărbatul, furios, se pare, pe polițiști, care l-ar fi amendat că a încălcat interdicțiile ordonanțelor militare, a sunat la 112 și a spus că el are de gând să spargă orice mașină de poliție vede pe drum.

Bărbatul și-a dus imediat “planul” la îndeplinire, el lovind cu ciocanul parbrizele a cinci autospeciale de poliție. Apoi s-a predat polițiștilor care erau de serviciu la sediu.

“În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Persoana a fost reţinută şi în cursul zilei de luni va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunere de arestare preventivă”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Se pare că bărbatul ar avea ceva probleme psihice, el având câteva internări la secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență din Bârlad.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.