Un bărbat de aproximativ 70 de ani a fost găsit decedat luni în puţul liftului, într-o clădire din centrul Capitalei, informează News.ro.
Poliţiştii au fost sesizaţi printr-un apel la 112 cu privire la producerea accidentului. Potrivit poliţiştilor, victima are aproximativ 70 de ani şi a fost găsită fără suflare într-un imobil din sectorul 3, în puţul liftului.
„Din primele date a rezultat faptul că bărbatul în cauză era angajat ca paznic al imobilului”, transmite Poliţia Capitalei. Bărbatul a fost găsit de un coleg de serviciu.
Cercetările sunt derulate de Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Trupul neînsufleţit urmează a fi ridicat şi transportat la INML în vederea necropsiei.