În tot acest timp, spun rudele, a fost diagnosticat fie cu torticolis, fie cu reumatism, apoi cu meningită dar, deşi a trecut prin mâinile atâtor medici, cauza decesul a stabilit-o corect doar medicul legist. Omul a murit în urma unui infarct. Calvarul a început în urmă cu o săptămână.
„Îl durea de sâmbătă seara după gât. Duminică am mers la Urgenţă la Spitalul din Tecuci. O doctoriţă a zis că poate l-a tras curentul şi i-a dat nişte injecţii de făcut şi atât. Seara, iar am ajuns la spital. Îl durea şi mai rău şi umărul şi în piept. I-au zis că poate are reumatism şi l-au trimis la Reumatologie la policlinică. Luni i-au făcut infiltraţii apoi, ne-a zis doamna doctor să îl ducem la Focşani. L-am dus acolo la Urgenţă, i-au făcut toate analizele, dar l-au trimis la Boli Infecţioase, unde ni s-a spus că poate are meningită”, a povestit Maricica Stan, soţia victimei.
Vor să-i reclame pe medici
Femeia susţine că soţul ei era pe moarte atunci, însă medicii l-au trimis înapoi Tecuci, iar abia personalul de aici a chemat o ambulanţă care să-l ducă la spitalul din Galaţi. Omul a făcut stop-cardiorespirator în autospecială şi s-a stins înainte să ajungă în unitatea de urgenţă.
La Spitalul din Tecuci, managerul Daniela Mircea şi medicul care l-a primit duminică au spus că pacientului i s-au făcut toate investigaţiile şi o electrocardiogramă, dar nu reuşesc să înţeleagă ce s-a întâmplat de a făcut infarct. „Se va face o anchetă internă, dar nu cred că avem ce ne reproşa”, a declaratDaniela Mircea. Medicii din Focşani spun şi ei că nu au nici o vină deoarece bolnavul, din start, nu avea ce căuta la ei. Ieri, bărbatul a fost înmormântat de familia lui, care are de gând să facă plângere la Colegiul Medicilor împotriva celor care l-au tratat pe Viorel Stan
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.