Tragedia s-a petrecut în timpul furtunii de duminică după-amiază care a lovit județul Timiș. Bărbatul de 50 de ani era angajat ca muncitor pentru lucrările de canalizare din Darova. Omul era din Mehedinți și lucra împreună cu doi colegi la sistemul de canalizare din localitate, povestesc surse din cadrul anchetei. Locuiau în Darova pe durata lucrărilor, iar duminică după-masă a mers până la un magazin, potrivit tion.ro.

Au început mai multe rafale de ploaie, iar pe drumul de întoarcere, cei trei s-au adăpostit sub un plop. Colegii bărbatului de 50 de ani le-au povestit polițiștilor că acesta stătea rezemat de pom, iar ei la câțiva pași. Un fulger a lovit la un moment dat copacul și l-a rupt în două, iar bărbatul a fost trăsnit. Colegii lui au sunat imediat la 112 și au cerut ajutor, însă bărbatul de 50 de ani nu a mai putut fi salvat de membrii echipei de urgență.

Polițiștii din Timiș au început acum o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Județul Timiș s-a aflat, până la ora 17, sub avertizare meteorologică de cod galben.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.