Potrivit primelor concluzii ale anchetei, între suspect şi fratele său, în vârstă de 38 de ani, a avut loc o dispută verbală, izbucnită pe fondul consumului de alcool, în urma căreia s-a produs agresiunea. „Cei doi fraţi s-au întâlnit acasă (…), a urmat o ceartă între ei, iar la un moment dat cel mai mic a luat un cuţit şi i-a aplicat fratelui o lovitură în abdomen cu lama de circa 20 de centimetri lungime. Deocamdată nu a recunoscut, dar nici nu este nevoie să recunoască, deoarece lucrurile sunt clare”, a declarat procurorul de caz, Ion Anghelescu, citat de Agerpres.

Potrivit primarului comunei Nucşoara, Corneliu Berevoianu, aceasta este prima infracţune de omor înregistrată în comună în ultimele trei-patru decenii. „De când ştiu eu, la noi nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Au mai fost accidente, alte nenorociri, dar niciodată un om nu a fost ucis de alt om. Este un caz tragic, toată lumea este şocată”, a spus primarul. Pe numele suspectului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de marţi să fie prezentat la Tribunalul Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru omor calificat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.