Trupul unui bărbat în vârstă de 39 de ani a fost găsit sâmbătă în interiorul unei statui care reprezintă un dinozaur instalat în Santa Coloma de Gramenet, o suburbie a Barcelonei. Potrivit poliției locale, bărbatul a căzut în statuie, după ce a încercat să-și recupereze telefonul care îi scăpase acolo, informează BBC, citată de Digi24.
Un tată și fiul său au simțit un miros care venea dinspre statuia realizată din papier-mâché - un fel de carton presat folosit ca material de construcție.
Bărbatul a văzut apoi cadavrul printr-o crăpătură din piciorul gol pe interior al statuii și a alertat autoritățile.
Trei echipe de pompieri au ajuns la fața locului după descoperirea cadavrului, iar autoritățile au tăiat piciorul dinozaurului pentru a-l putea scoate de acolo.
Potrivit poliției spaniole, bărbatul fusese dat dispărut de familia lui, dar deocamdată nu se suspectează vreo infracțiune.
Hallan el cadáver de un hombre dentro de un dinosaurio de cartón piedra en Santa Coloma de Gramenet https://t.co/CEr2UzGZRk— laSexta (@laSextaTV) May 23, 2021
Autoritățile au declarat că bărbatul ar fi încercat să-și recupereze telefonul mobil pe care l-a scăpat în interiorul statuii. Apoi, el a căzut în dinozaur și a rămas blocat cu capul în jos, neputând să strige după ajutor.
Între timp, statuia, folosită pentru a face publicitate unui vechi cinematograf, a fost scoasă din piața în care a fost amplasată.
Troben el cadàver d'un home a l'interior d'una figura de dinosaure. L'home havia quedat encaixonat dins del dinosaure, situat a la població catalana de Santa Coloma de Gramenet. ⬇️ Més informació:https://t.co/5gmW0iOa17— À Punt NTC (@apuntnoticies) May 23, 2021
foto: Captură Video