Manolea spune că a mers zilnic pe jos, timp de patru ore, 50 de kilometri în medie. A fost un demers civic prin care vrea să îndemne oamenii să iasă la vot pe 26 aprilie, când au loc alegeri europarlamentare. „Dacă eu am mers pe jos 500 de km între Bucureşti şi Cluj-Napoca şi ei pot ieşi la urne câteva sute de metri până la secţia de votare”, spune Manolea, potrivit Agerpres.

Bărbatul a pornit din Cluj-Napoca, iar orașul a fost ales nu întâmplător, pentru că este același oraș din care mai mulți oameni au pornit pe jos, anul trecut, într-un marș care s-a încheiat în București, pentru a participa la mitingul diasporei din 10 august.

„Am ales Cluj-Napoca deoarece de aici au fost anul trecut primii oamenii care au plecat într-un marş al speranţei până la Bucureşti, iar iniţiativa mi-a plăcut şi am vrut să le întorc acest marş clujenilor. Eu nu am nicio apartenenţă politică, aşa că le transmit românilor să aleagă oameni curaţi, tineri, noi, care să nu aibă dosare penale. Să nu mai voteze penali”, a spus Mihai Manolea.


Citește și

Euronews, despre candidații României la europarlamentare: „Un fost preot, un fost lider mondial la tenis și un fost antrenor al Naționalei”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.