Un bărbat de 52 de ani și-a găsit sfârșitul în urma unei mese în familie. Acesta s-a înecat cu un mic, iar medicii nu au mai putut să facă nimic pentru a-i salva viața.
Incidentul încheiat tragic a avut loc în localitatea Aldești din județul Galați. Un bărbat de 52 de ani a mers în vizită la un văr, iar acesta din urmă l-a cinstit cu mici.
La un moment dat, localnicul din Aldești a plecat să aducă apă de la cișmeaua din apropierea casei, iar când s-a întors, l-a găsit inconștient pe bărbatul de 52 de ani.
Acesta a sunat la 112, iar medicii sosiți la fața locului l-au resuscitat, dar nu au mai reușit să-l readucă la viață.
„Un echipaj medical era în localitatea Rădeşti, la un pacient, și a venit cât de repede a putut. S-au încercat manevrele de resuscitare, i-a fost scoasă o bucată de mic din gât, însă nu a supravieţuit”, a declarat medicul Mihai Polinschi, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Galaţi.