Un bărbat din Vaslui a murit, după ce a muncit la câmp. Un bărbat de 48 ani, originar din satul Sauca, comuna Laza, județul Vaslui, a murit sâmbătă după-amiază, după ce a lucrat la câmp în condiții caniculare.
"I-a venit rău și a fost preluat de un echipaj SMURD Vaslui cu o hipertermie de 42,5 grade", a declarat, dr. Alexandrina Ciubotari din cadrul SMURD Vaslui, citată de Agerpres.
Echipajul SMURD a găsit victima în stop cardiorespirator, însă în urma manevrelor de resuscitare a reușit să-i repornească inima. În momentul când a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Vaslui, bărbatul a intrat din nou în stop cardiorespirator, medicii l-au resuscitat timp de 45 de minute, dar în cele din urmă au declarat decesul, potrivit sursei citate.
"Pacientul a fost preluat sub manevre de resuscitare, stabilizat și adus la UPU. Aici a prezentat al doilea stop, s-au făcut manevre 45 de minute, nu a răspuns, declarându-se decesul. Pacientul a lucrat în această zi, în condiții caniculare. Acasă s-a deteriorat starea lui neurologică și a intrat în stop. La preluare, pacientul avea hipertermie 42,5 grade temperatură. Căldura a fost de vină. Populația nu ține cont de atenționări și ne confruntăm cu victime la acest moment", a spus Ciubotari.
Aceasta este a opta victimă a caniculei, după ce – tot astăzi – alți doi bărbați au murit la Galați și Botoșani, iar alte cinci victime s-au înregistrat zilele trecute.