Cătălin Lihor, un tânăr de 37 de ani din localitatea vasluiană Banca, s-a angajat ca zilier în domeniul construcțiilor în Spania. La Madrid, a fost invitat de o familie de români originari din județul Hunedoara să petreacă Revelionul, după ce le-a spus oamenilor că doarme prin barăci sau prin stații de metrou.

“Soțului i s-a făcut milă de el. În noaptea de Revelion l-a sunat pe soțul meu și i-a zis că se plimbă pe străzi și e frig. Iar soțul meu, milos, l-a chemat la noi”, a povestit Cristina Cazacu, o româncă stabilită în Spania, pentru vremeanoua.ro.

Un vasluian urmărit internațional, acuzat de furt de o familie de români stabiliți în Spania

Cum era noaptea de Revelion și nu mai circula metroul, soții Cazacu l-au găzduit peste noapte pe Cătălin Lihor în camera fetei lor. În loc să le mulțumească, vasluianul a făcut un gest uluitor.

„A luat tableta a luat tableta și banii fetei. Dimineață, pe 1 ianuarie, la 10.00, când m-am trezit, am văzut că nu mai era geaca lui pe scaun în living și când am intrat am văzut că nu mai era laptopul! Fata mea are 14 ani și nu avea mulți bani, doar 75 de euro”, a mărturisit femeia.

În afară de tabletă, laptop și cei 75 de euro, banii de buzunar ai fetei, Cătălin Lihor este acuzat că a mai furat și două telefoane ale celui care l-a găzduit de Revelion. Abia după ce au depus o reclamație la Poliție, românii au aflat că bărbatul pe care l-au omenit era urmărit internațional, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare în lipsă.

Cătălin Lihor este bănuit că, în septembrie 2016, a furat dintr-o sală de jocuri din Bârlad suma de 9.000 de lei.

„Cetăteanul de 37 de ani, din Banca, este bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat, săvârsit pe 12 septembrie. Acesta se afla într-o sală de jocuri din Bârlad si a indus în eroare pe femeia de la bar, rugând-o să se ducă să-i cumpere ceva de alături. Femeia s-a dus, iar el a sustras suma de 9000 de lei din casa sălii de jocuri. După comiterea faptei, a părăsit localitatea si din acel moment se sustrage cercetărilor. Judecarea se face în lipsă”, a precizat Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, pentru sursa citată.

Pentru că a fugit de polițiști, judecătorii din Bârlad au hotărât să fie emis un mandat de arestare preventivă în lipsă. Dat în urmărire internațională, Cătălin Lihor, este căutat de polițiștii spanioli și de Interpol.

sursă foto: facebook.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.