Salvamontiștii au fost alertați să intervină pe una dintre pârtiile complexului Arena Platoș din stațiunea Păltiniș, unde un turist a făcut stop cardio-respirator, notează Agerpres.ro.

„Un turist aflat la schi în resortul Arena Platoş a suferit un stop cardio-respirator. Echipa de serviciu a Salvamont Sibiu a intervenit în cel mai scurt timp şi a instituit manevrele de resuscitare. În sprijinul acestora s-a deplasat un echipaj al Ambulanţei Sibiu. Pacientul nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi s-a constatat decesul acestuia”, a declarat, pentru sursa citată, șeful Salvamont Sibiu, Adrian David.

Medicii l-au resuscitat timp de două ore pe schior, însă manevrele de resuscitare au fost zadarnice.


Cum să acorzi primul ajutor adulților, în caz de accident rutier sau hemoragie


Salvatorii exclud varianta producerii unui accident pe pârtie. Spun că turistul s-a prăbușit pe zăpadă din cauza stopului cardio-respirator.

„Schiorul de la Arena Platoş are 49 ani. S-a trimis echipajul cu medic de la Cisnădie, a fost resuscitat două ore, din păcate fără succes. Nu a mai fost transportat la spital. Nu este vorba de accident, efectiv s-a prăbuşit pe pârtie”, a explicat Liliana Blaga, purtător de cuvânt al Ambulanţei Sibiu.


Citește și Ce tip de înșelătorie circulă pe Facebook. Avertismentul CERT-RO


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.