Femeia de 51 de ani a fost lovită, iar cei care şi-au dat seama că a fost omorâtă în urma loviturilor au fost cei de la Institutul de Medicină Legală, care au efectuat necropsia.

„Iniţial, s-a înregistrat un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, pe moarte suspectă. În urma efectuării necropsiei s-a constatat că leziunile s-au datorat unor loviri active, fiind vorba de implicarea factorului uman, dosarul a fost declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentru efectuarea anchetei pe infracţiunea de omor”, a transmis Mihaela Apostol, purtător de cuvând al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Ulterior concluziilor medicilor, bărbatul de 56 de ani a fost plasat în arest preventiv.

„S-a stabilit că într-adevăr victima a fost agresată de concubin, de acest inculpat, pentru care s-a formulat o propunere de arestare preventivă. Inculpatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Inculpatul se afla în arest la domiciliu în momentul săvârşirii infracţiunii de omor. Inculpatul a fost cercetat într-o altă cauză, înregistrată şi aflată în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, cu privire la o infracţiune la regimul rutier”, a declarat Apostol Mihaela.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.