Acesta avea o fiică, dar aceasta nu mai vorbea cu tatăl ei de câteva luni. În seara de 12 mai, vecinii au sunat-o și i-au spus că tatăl ei nu a mai fost văzut de mai multe zile, iar din apartament iese miros greu, a notat vremeanoua.ro.

Apelul la 112 a fost făcut la 21.35, iar pompierii au găsit bătrânul decedat si în stare avansată de putrefacție. Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă, urmând a vedea cu exactitate cauza morții. 

Detașamentul de pompieri Bârlad a fost solicitat duminică seară, pe 12 mai, pentru deblocarea ușii unui apartament de la blocul H1-3, din apropiere de Ciupercă, fiind solicitat și un echipaj medical.

Pompierii au pătruns prin balcon

Bărbatul, Vasile B., de 87 de ani, cunoscut cu afecțiuni medicale a fost găsit fără suflare, foarte probabil decesul acesteia survenind din cauze naturale.

„Detașamentul Bârlad a intervenit pentru deblocarea unei persoane din localitate. La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, subofițerii folosind o scară culisabilă pentru a pătrunde în apartament. Pătrunderea s-a făcut prin balcon.

După intrarea în apartament, pompierii au găsit într-un dormitor pe proprietarului apartamentului, decedat, în stare de descompunere”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.


Vouchere de 500 de lei pentru românii care vor să își schimbe televizoarele prin programul Rabla pentru electrocasnice. Care sunt condițiile pentru a beneficia de program

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.