Incidentul a avut loc luni dimineață, 18 iulie. Bărbatul, care locuia cu soția în vârstă de 89 de ani într-un bloc de locuințe, s-a aruncat din imobilul aflat pe Bulevardul Dragalina din Timișoara, a relatat publicația locală Opinia Timișoarei. Nu se cunoaște încă motivul sinuciderii.
Poliția locală a transmis că incidentul a fost semnalat la numărul de urgență 112 la ora 6.00.
„Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba de un bărbat în vârstă de 87 de ani,care s-ar fi aruncat de la etajul 8 al imobilului în care locuia. În urma impactului cu solul, acesta a decedat”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.
Opinia Timișoarei și agenția news.ro au informat că bătrânul de 87 de ani nu s-a certat cu soția, dar a încercat să își taie venele înainte să se arunce de la etaj. Nimeni nu a sunat însă la numărul de urgenţe 112.
Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvărşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între 19:00 și 7:00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.
Foto ilustrativă: Opinia Timișoarei