Cel puţin patru oameni au murit, iar alte zeci de persoane sunt îngropate sub ruine după prăbușirea unui imobil la Iaroslavl, în Rusia, în noaptea de luni spre marţi.
Câteva zeci de persoane dunt îngropate sub dărâmături după ce un imobil de apartamente s-a prăbușit parțial în noaptea de luni spre marți în orașul Iaroslavl din Rusia, din cauza unei explozii la conductele de gaze, au anunțat autoritățile, care au transmis că există şi patru persoane decedate.
Ministerul pentru Situații de Urgență din Rusia a precizat că patru persoane din cele 38 aflate sub dărâmături au fost salvate, însă soarta celorlalţi este incertă.
Informațiile preliminare arată că întreaga scară a imobilului de 5 etaje, cu 10 apartamente, s-a prăbușit în urma exploziei.
La Iaroslavl, oraș situat la circa 250 km nord-est de Moscova, au fost trimise elicoptere Mi-8 și Ka-32, pentru a ajuta la operațiunile de căutare și salvare a supraviețuitorilor.