Un bucureștean aflat într-o staţie de tramvai a fost amendat cu 11.500 de lei, pentru încălcarea normelor de convieţuire socială şi a prevederilor Ordonanţelor militare, informează Agerpres.
Bărbatul a scuipat şi a înjurat trecătorii, iar ulterior a devenit agresiv cu forţele de ordine care au sosit la faţa locului.
"Ieri (n.r. - miercuri), în jurul orei 19,30, un echipaj mixt, format din poliţişti ai Secţiei 7 şi un jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a fost sesizat de către un cetăţean cu privire la faptul că un bărbat cu comportament agresiv a scuipat trecătorii şi îi înjură. Bărbatul indicat se afla în staţia de tramvai, iar la momentul în care a observat echipajul a devenit recalcitrant şi a adresat, în continuare, injurii, fapt ce a impus imobilizarea sa şi conducerea la secţia de poliţie", se arată într-un comunicat emi s de Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis sursei citate.