Potrivit unui comunicat al ISU Cluj transmis, luni, la accident au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj.

Camion militar, aproape să se prăbușească de pe un pod

„Am fost solicitați să intervenim cu o autospecială cu modul de descarcerare, alături de un echipaj SAJ, în urma unui eveniment rutier în care a fost implicat un ansamblu camion – atelaj militar, care s-a produs pe podul de la ieșirea din municipiul Dej spre Bistrița. A fost consultat un militar din camionul implicat în eveniment de către echipajul SAJ și a fost transportat pentru investigații suplimentare la spital”, arată ISU Cluj.

Militarul a fost rănit la față

Ofițerul de presă al Brigăzii 81 Mecanizată Bistrița, Andreea Mureșan, a declarat că la nivelul unității militare din Prundu Bârgăului s-a constituit o comisie administrativă care cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.

„La fața locului se află o autospecială pentru evacuarea tehnicii, cauza evenimentului rutier fiind investigată de poliție. Camionul militar aflat pe pod făcea parte dintr-un convoi care se deplasa într-o misiune de transport de la Prundu Bârgăului – Bistrița spre Turda”, a spus Mureșan.

Aceasta a precizat că militarul transportat la spital este în stare stabilă și a suferit leziuni în zona feței.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații