Ori de cate ori se schimba seful cel mare, functionarii vin cu idei la bursa zvonurilor despre noul venit. “Ai vazut ce inalta e?” sau “O stiu de cand lucra pentru Basescu. E tare tipa pe probleme sociale, stie tot”, se susotea pe la colturi. Cel putin ieri toate barfele ii erau favorabile.
Despre noul ministru al muncii, Elena Dumitru, se stie, printre altele, ca ar fi fost autorul programului guvernamental “Laptele si cornul”. “Adevarul este ca la acest proiect am lucrat mai multe persoane, nu am fost doar eu cu ideea. A fost si ministrul Ecaterina Andronescu, si primul ministru s-a implicat foarte mult. Nu a fost ideea cuiva anume, ci mai multe puse cap la cap. In nici un caz nu pot sa revendic paternitatea acestui program. Si in alte tari exista asemenea programe pentru ajutorarea copiilor mai saraci. La noi a fost bine primit si din toamna vom introduce laptele si cornul si la prescolari. In functie de cresterea economica, in anii urmatori ne dorim sa extindem si la gimnaziu (clasele V-VIII). Sigur ca sunt si elevi care ar prefera sucuri, dar consumul de lapte este un obicei alimentar foarte bun pentru copii, care ar trebui incurajat”, ne-a spus ministrul Elena Dumitru.
Deocamdata demnitarul se afla in faza de cunoastere a problemelor ministerului si isi doreste foarte mult ca transparenta informatiilor sa nu fie doar o sintagma care da bine pe hartie. Ce se stie pana acum este ca reorganizarea va duce la cresterea numarului secretarilor de stat, caci Ministerul Muncii este acum si al Familiei, titulatura preluata de la Ministerul Sanatatii.
Absolvent al Facultatii de Fizica, Elena Dumitru a lucrat la Combinatul de Oteluri Speciale Targoviste ca fizician la laboratorul de spectroscopie, iar din 1990 a devenit membru FSN si al Consiliului National de Coordonare al Partidului Democrat. In mai 2001, la Conventia Nationala a PD, a sustinut candidatura lui Traian Basescu la sefia partidului, dar la scurt timp s-a indepartat de acesta, profesionalismul sau in probleme de politici sociale fiind apreciat si speculat de Adrian Nastase.
Elena Dumitru este cel de-al treilea ministru al muncii din zodia Capricorn (dupa Alexandru Athanasiu – 31 decembrie, Marian Sarbu – 12 ianuarie), fiind nascuta pe 6 ianuarie 1961.